“Venisem cu o sumă de superstiţii, eram membru în “Rotary Club”, foarte mîndru de cetăţenia şi descendenţa mea continentală, citeam mult despre fizica matematică (deşi În adolescenţă visasem să mă fac misionar) şi scriam aproape zilnic în jurnal. După ce am predat reprezentanţa locală a uzinelor “Noel and Noel” şi fusesem angajat pentru
desen tehnic la noua societate de canalizare a deltei, am cunoscut de mai aproape pe
Narendra Sen (care de pe atunci încă era foarte cunoscut şi respectat în Calcutta, fiind
cei dintîi inginer laureat din Edinburgh), şi viaţa mea a început să se schimbe. Cîştigam
mai puţin acum, dar îmi plăcea munca.”

Romanul Maitreyi prezinta lumea Indiei dintr-o alta perspectiva . Allan , personajul principal al romanului , descopera India intr-un mod diferit gandirii sale  .

“Trebuie să mărturisesc că surpriza mi-a fost tot atît de mare ca şi a lui Lucien. Casa
inginerului, în Bhowanipore, o cunoşteam, căci fusesem o dată acolo, cu maşina, să ridic
nişte planuri. Dar niciodată n-aş fi bănuit că în interiorul unei case bengaleze se pot găsi
asemenea minunăţii, atâta lumină filtrată prin perdele transparente ca şalurile, atît de
dulci la pipăit covoare şi sofale din lînă de Kashmir, şi măsuţe cu picior asemenea unui
talger de alamă bătută, pe care se aflau ceştiie de ceai şi prăjiturile bengaleze, aduse de
Narendra Sen pentru lămurirea lui Lucien. Stam şi priveam încăperea, parcă atunci aş fi
picat în India. Vieţuisem doi ani aici, şi niciodată nu fusesem curios să pătrund într-o
familie bengaleză, să le cunosc viaţa lor interioară, să le admir cel puţin lucrăturile, dacă
nu sufletul. Trăisem o viaţă de colonii, singur cu munca mea pe şantier sau în birouri şi
citind cărţi sau văzînd spectacole pe care le-aş fi putut foarte uşor afla şi în continentele
albe. În după-amiaza aceea am cunoscut cele dinţii îndoieli şi îmi aduc aminte că m-am
întors puţin abătut acasă (Lucien era entuziasmat şi îşi verifica impresiile, întrebîndu-mă
pe ici, pe colo dacă a înţeles bine tot ceea ce îi spusese gazda) şi cu o sumă de gînduri
pe care niciodată nu le adăpostisem pînă atunci. Totuşi, n-am scris nimic în jurnalul meu
şi astăzi, cînd caut în acele caiete orice urmă care să mi-o poată evoca pe Maitreyi, nu
găsesc nimic. E ciudat cît de incapabil sunt să prevăd evenimentele esenţiale, să
ghicesc oamenii care schimbă mai tîrziu firul vieţii mele.”

Maitreyi mi s-a părut, atunci, mult mai frumoasă, în sari de culoarea ceaiului palid, cu papuci albi cusuţi în argint, cu şalul asemenea cireşelor galbene, şi buclele ei prea negre, ochii ei prea mari, buzele ei prea roşii creau parcă o viaţă mai puţin umană în acest trup înfăşurat şi totuşi transparent, care trăia, s-ar fi spus, prin mira nu prin
biologie. O priveam cu oarecare curiozitate, căci nu izbuteam să înţeleg ce taină
ascunde făptura aceasta în mişcările ei moi, de mătase, în zîmbetul timid, preliminar de
panică, şi mai ales în glasul ei atît de schimbat în fiecare clipă, un glas care parcă ar fi
descoperit atunci anumite sunete. Vorbea o englezească fadă şi corectă, de manual “

“A fost o scenă neasemuită acel
examen al veştmintelor, acea cîntărire în mîini a bijuteriilor, urmată de exclamaţii şi
entuziasm, de întrebări şi răspunsuri transcrise stenografie de Lucien în carnetul lui de
note, în timp ce Maitreyi nu mai ştia unde să se uite şi tremura toată, palidă,
înspăimîntată, pînă ce mi-a întîlnit ochii, şi eu i-am zîmbit, şi atunci parcă ar fi găsit un
ostrov pe care să se odihnească şi şi-a fixat privirile în ochii mei, liniştindu-se lin, fără
spasme, firesc.”

“Ştii, Allan, că m-am hotărît să te invit să locuieşti la mine, vorbi inginerul. Soţia
mea mi-a dat ideea. D-ta nu eşti obişnuit cu mîncările acestea de la noi şi, dacă va
trebui să rămîi în Calcutta, mi-e teamă că viaţa de aici, aşa cum eşti slăbit de boală, te
va ruina. Apoi, mai e un lucru; ai economisi o sumă importantă de bani şi, după un an,
doi, ai putea pleca să-ţi vezi familia. Pentru noi, prezenţa d-tale cred că nu mai e nevoie
să-ţi spun…

Îşi încheie vorba cu acelaşi zîmbet umed şi lung de broască. Maitreyi mă privi drept
în ochi, fără să-mi spună ceva, fără să întrebe, aşteptînd. Ce ciudă mi-e acum că n-am
notat îndată după plecarea lor foarte turburătoarea stare de suflet pricinuită de
cuvintele lui Narendra Sen. Mi-aduc aminte vag (şi vagul acesta se datoreşte nu atît
depărtării în timp, cît nenumăratelor sentimente şi revolte pe care le-am încercat eu de-
atunci şi care aproape au neutralizat, au estompat în cenuşiu şi banal preliminariile), mi-
aduc aminte că strigau în mine două suflete; unul mă îndemna către viaţa nouă, pe care
nici un alb, după ştiinţa mea, nu o cunoscuse de-a dreptul din izvor, “

This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s